Şirag de câte nu mai sunt
Cândva, în viața noastră, gingăşia
Trăia nestingherită. Şi era
Ceva firesc să-și scoată pălăria
În fața ei, un domn, când o-ntâlnea.
Pe-atunci erau și zâmbetele pure
Cu grație purtate la rever.
Din clipe, viaţa nu ştia să fure,
Iar sufletul era un cavaler
Ce blând pe sine-n jur se dăruia
Definitiv, precum numai o floare
Mireasma-i inocentă o va da
Întotdeauna-n dar la fiecare.
Şi ce comori cuvintele erau!
Rostirea lor era o reverenţă
În faţa celor ce se retrăgeau
Din întâmplarea scrisă cu decenţă.
Frumoşi eram, cândva, pe-acest pământ...
Pământul e şi-acum. Dar frumuseţea?
Nici gingăşia nu-i. Şi nici nobleţea.
Iar noi... şirag de câte nu mai sunt...
